miercuri, 12 septembrie 2012

Proverbe noi și bune !

  • Cel, care crede că le știe pe toate, este foarte enervant, mai ales pentru noi, cei care, oricum, le știm pe toate.
  • Mințile ilustre discută idei, inteligențele medii discută evenimente, iar mințile reduse îi discută pe altii.
  • Unii oameni vorbesc din experiență, alții, din experiență nu vorbesc.
  • Intuiția este o calitate a femeii, care o ajută să-și contrazică bărbatul, înainte ca acesta să apuce să deschidă gură.
  • Dacă invidia ar produce febră, întreaga lume ar fi bolnavă.
  • Ce desfigurantă este invidia. Oamenii suflă în lumânările altora, doar ca să fie văzută mica lor luminiță.
  • In viață este ca și la bal mascat: când toată lumea își scoate masca, se duce veselia.
  • Persoanele, care nu se răzgândesc niciodată, gândesc de obicei foarte puțin.
  • Nu știu, care este cheia succesului, dar știu precis, care este cheia esecurilor: încercarea de a face pe placul tuturor.
  • Un copil este un înger, ale cărui aripi se micșorează, pe măsură ce îi cresc picioarele.
  • Dacă toți oamenii ar ști, ce spun ceilalți despre ei, n-ar mai exista în lume nici măcar patru prieteni.
  • Uneori plătim mult mai mult pentru lucrurile, pe care le primim pe gratis.
  • Dacă ai datorii financiare, cineva este stăpân pe o bucățică din tine.
  • Diplomația este arta de a spune: "Cuțu, cuțu ...",   până ce apuci să pui mâna pe o piatră.
  • Diplomație: arta de a mânui un arici, fără a-i deranja acele.
  • Luna de miere este un concediu, pe care ni-l luăm, înainte de a lucra pentru un nou șef.
  • Fii atent la ... ce ești atent ! Memoria trebuie să fie un depozit, nu un coș de gunoi.
  • Este adevărat că "banii vorbesc"; cel mai adesea ei ne spun "la revedere".
  • Dacă toată lumea este de acord cu tine, probabil că ești foarte inteligent. Sau s-ar putea să fi ... șeful.
  • Seful este o persoană, care vine întotdeauna devreme, când tu ai întârziat și întârzie, ori de câte ori vii devreme.
  • Verigheta este cea mai mică cătușa din lume.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu