Sindromul inimii zdrobite

     Nu numai țigările și friptura de porc uzează motorul vieții. Treptat, specialiștii descoperă cu uimire ce legături strânse există între universul nostru afectiv și sănătatea inimii. O nouă disciplină medicală, psihocardiologia, cercetează când și în ce fel frica, furia și tristețea ne amenință viața.

 

     O piatră pe inimă

     N-a fumat niciodată. Merge regulat la înot. Valorile colesterolului sunt în ordine, tensiunea puțin sub limita normală. Corina Popa (numele e schimbat) e un model de persoană sănătoasă. In pericol sunt alții, credea ea: fumătorii, supraponderalii, hipertensivii sau bolnavii de diabet. Dar în vara anului 2007... Corina se prăbușește la ea în casă, cu dureri puternice în piept, în brațul stâng și în maxilar. Vomită. Fiica ei cheamă salvarea. Se pare că e vorba de un infarct. La spital, medicii nu-și cred ochilor. Când examinează cu cateterul vasele coronariene, căutând porțiuni îngustate sau obturări care în mod normal constituie cauza unui infarct, nu găsesc nimic. Ținând seama de vârsta pacientei, 69 de ani, vasele de sânge sunt ireproșabile. Largi ca niște țevi abia ieșite din fabricație. Abia după o ecografie, care pune în evidență o deformare neobișnuită a inimii, medicii reușesc să ajungă la o concluzie: Corina Popa suferă de așa-numitul "sindrom al inimii zdrobite". Din fericire, explică ei, "boala nu reprezinta un pericol pentru viața pacientului, însă primele simptome sunt identice cu ale infarctului". Cauza sunt hormonii stresului, ce paralizeaza pentru un scurt interval de timp muschiul inimi.

     Din discuțiile cu pacienta, reiese că înainte de incident, ea se afla la capătul puterilor. Cu un an și jumătate în urmă, soțul ei murise de cancer pulmonar, după 45 de ani de căsnicie. Corina îl îngrijise zi și noapte, fără să se cruțe, iar după moartea lui, avusese luni întregi atacuri de panică. Pierderea tovarășului de viață o îmbolnavise - îi zdrobise inima.

     Există câteva expresii populare foarte plastice, care descriu o asemenea situație. Se spune: "Am o piatră pe inimă" sau "Mi s-a oprit inima de frică" ori, ca în cazul nostru: "Asta mi-a zdrobit inima". Intre timp, medicii au aflat cât adevăr ascund aceste zicale.

 

     Sufletul ucigaș

     Durerile sufletești pot omarâ inima. Organul situat dedesubtul sternului a fost considerat multă vreme un exemplu de mecanism robust: o pompă de mărimea unui pumn, care se contractă de aproximativ 100.000 de ori pe zi, lăsând să treacă prin ea cam 7.000 litri de sânge - volumul unei căzi de baie, înmulțit cu 46. O pompă ce funcționează în general fără necesități de întreținere, timp de mai multe decenii, cu condiția ca țevile ei de alimentare să nu se înfunde, datorită unor influențe genetice sau unui mod de viață nesănătos - înțelegând prin asta fumatul, alimentația bogată în grăsimi animale, sedentarismul. Acum câțiva ani, când primii medici și psihologi și-au pus întrebarea dacă nu cumva suferințele psihice "atacă inima" literalmente, ei au fost întâmpinați cu zâmbete îngăduitoare. Insă de atunci și până astăzi, psihocardiologia, disciplina medicală specializată în efectele patologice produse de stresul psiho-social asupra inimii, a prins contur și a câștigat teren. Au ieșit de sub tipar manuale voluminoase. Iar în tot mai multe spitale din Occident, lucrează mână în mână cardiologi, specialiști în psihosomatică și psihologi.

     Această nouă orientare medicală are la bază constatarea că durerile sufletului au suficientă putere pentru a provoca o paralizie a unor porțiuni din miocard.

     Boala a fost numită "sindromul inimii zdrobite" și, din nefericire, ea duce adesea la declanșarea unui infarct cu posibile urmări fatale. Iar lista sentimentelor nocive este lungă: furia, nervii nestăpâniți, frica, tristetea și mânia presupun riscuri de care nu suntem conștienți, la fel ca și epuizarea, descurajarea și depresia.

     Unii sunt afectați îndată după un eveniment traumatizant: după o catastrofă naturală cum ar fi un cutremur, după un atac terorist, după ce au primit vestea morții unei persoane apropiate, după un accident. Alții, cum este Corina Popa, suferă de o perioadă îndelungată, pentru ca la un moment dat să se prăbușească, fără să poată fi identificată o cauză imediată. Insă cel mai adesea se constată o suprapunere a ambelor variante. "Tipică este combinația celor două forme de solicitare - cronică și acută", afirmă specialiștii. Deja cu luni de zile înainte de infarctul propriu-zis, pacienții se simt extrem de obosiți, extenuați și lipsiți de energie. Ingrijorați de starea lor, mulți se prezintă la medic. Dacă apoi se adaugă și o enervare bruscă, infarctul se produce instantaneu.

     Ce se petrece acolo, sub piele, mușchi și coaste ? Cum se ajunge de la stări de spirit la obturări ale vaselor de sânge ? Cum paralizează sufletul inima ? Până în prezent, cercetătorii n-au elucidat toate detaliile acestor procese primejdioase, însă esența lor este mai presus de orice dubiu: când tristetea, stările conflictuale, frustrarea sau melancolia durează săptămâni și luni, ele nu mai înseamnă pentru organism decât un singur lucru - stres și anume în varianta sa nesănătoasă, cronică: sindromul inimilor zdrobite. Efectul lui nu este totdeauna mortal.

     Unii dintre cei loviți își revin. In schimb, alții au mai mult ghinion: la ei stresul forțează îndesirea bătăilor inimii și totodată deteriorarea vaselor. Acestea devin mai rigide și se îngustează, acoperindu-se cu depuneri ce pot împiedica circulația normală a sângelui. Ori se fisurează și formează cheaguri - un risc cu atât mai crescut, cu cât sângele pacientului respectiv tinde să se coaguleze mai rapid. In punctul acesta, pericolul de infarct e major.

     Lipsa aprecierii

     In cazul lui Valentin Abrudan (numele e schimbat), factorul declanșator al infarctului a fost o ceartă cu șeful. Bărbatul lucra ca îndrumător pentru persoanele cu handicap. "La serviciu mă aflam într-o agitație permanentă, nu-mi permiteam nici o clipă de odihnă", povesteste el. "Treptele în instituție le urcam și le coboram câte trei odată, aveam mereu sentimentul că nu-mi fac munca îndeajuns de repede". Apoi a apărut o colegă nouă, care a început să-l șicaneze sistematic. In cele din urmă, a sosit și ziua când șeful i-a spus în față că vrea să scape de el - după mai mult de zece ani. Abrudan a făcut infarctul la șase ore după acea discuție, seara în pat. Abia împlinise 40 de ani. Dusese întotdeauna o viață sănătoasă, era vegetarian și practica regulat joggingul, nu avea obiceiul să fumeze și consuma foarte rar alcool. In același timp însă, trăia neîncetat sub tensiune. Iar în final, fusese supus unui ultim șoc. Statisticile medicale atestă fără putință de tăgadă faptul că relațiile dificile la locul de muncă obosesc inima. Enervările permanente la serviciu dublează riscul de infarct la persoane inițial sănătoase.

     Al doilea punct sensibil în atmosfera zilnică de la lucru este lipsa de apreciere: oamenii dau ce au mai bun în ei în profesie și nu se simt recompensați pentru aceasta. Recompensarea insuficientă poate îmbrăca forme diferite: salariu modest, statut inferior, lipsa unor șanse de promovare, nesiguranța locului de muncă, un șef coleric sau colegi agresivi. Printre exemplele tipice se numără, de pildă, medicii secundari, care prestează o muncă de răspundere, sunt prost plătiți și nici n-au vreun cuvânt de spus în cadrul ierarhiilor rigide din spitale. Sau mamele active profesional, care se istovesc pe două fronturi, fiind nemilos criticate pretutindeni. Sau cei cu vocația dăruirii, care își cheltuiesc energia pentru alții, fără nici un fel de recunoștință.

     Dar și cine nu lucrează poate trăi în condiții de stres cronic. Să fii șomer și să primești zilnic câte un nou refuz la o cerere de angajare, să porți un război conjugal ori să-ți îngrijești mama bolnavă de Alzheimer - asemenea lucruri macină sufletul, la fel ca suprasolicitarea și subaprecierea de la serviciu. E o schema care se repetă la infinit: munca peste puteri, pentru a plăti ratele la casă și datoriile. La un moment dat, când randamentul scade, visul se spulberă, statutul social e compromis, relația cu partenerul se uzează din pricina problemelor. Apoi, pe neașteptate, catastrofa: infarct.

     Nu oricine muncește din greu sau are de depășit o serie de probleme personale se confruntă cu același grad de risc. Vulnerabilitatea la stres depinde pe de-o parte de factorii genetici, iar pe de alta, de experiența acumulată și atitudinile dobândite. Ce exigență avem față de noi înșine ? In ce măsură suntem obsedați de performanță ? Ce importanță acordăm situațiilor critice ? Le putem gestiona ? Pentru unii, o ceartă cu nevasta ori toanele șefului reprezintă doar o solicitare nervoasă în plus, pe când alții se distrug din cauza lor.

 

     Deschideți-vă sufletul ! Emoțiile negative pot fi fatale

     Este un fapt dovedit că oamenii care suportă un stres emoțional cronic percep altfel lumea înconjurătoare, iar acesta e începutul unui cerc vicios: la ei pragul de "alarmă" a coborât sub limita normală, creierul lor este mai atent și mai receptiv la stimulii exteriori. Au deseori reacții de spaimă ori emoție, organismul lor se comportă în fața unor situații banale, cotidiene, ca și cum ar fi unele de extremă urgență. E vorba de oameni care n-au posibilitatea să discute cu cineva despre emoțiile lor negative. Ei nu se eliberează de aceste sentimente, ci le rețin și le refulează. Cu consecințe fatale pentru sănătatea inimii.

     Foarte aproape de marginea prăpastiei se află persoanele caracterizate printr-o tristețe patologică: depresivii au un risc de infarct de două ori mai mare, comparativ cu semenii lor mai deschiși și exuberanți. Depresia constituie un stres permanent pentru organism. Un depresiv se găsește continuu într-o stare de tensiune distructivă, care modifică întregul metabolism. Din perspectiva unui posibil infarct, depresia nu este cu nimic mai prejos decât factorii fizici de risc cunoscuți, ca fumatul ori hipertensiunea arterială. "Depresivii trebuie să învețe treptat că pot avea din nou încredere în propriul lor corp", spun medicii. De pildă, prin psihoterapie, tehnici de relaxare sau programe echilibrate de sport.

     Revizuirea modului de gândire, schimbarea atitudinii, relaxarea - pentru aceasta, cei mai mulți necesită ajutorul unui profesionist. Dar multe victime ale stresului merg pe această cale numai după ce pompa sistemului lor circulator a cedat. Deși ar putea lua măsuri cu mult înainte de colaps: cine nu-și poate depăși tristetea, cine se teme că va deveni depresiv ar trebui neapărat să aibă o discuție sinceră cu medicul său de familie, ori să se adreseze unui psihiatru sau psiholog. Dacă problema nu e încă presantă, destule se pot rezolva și cu pași mici. Concret, aceasta înseamnă: fragmentați-vă programul de muncă cu pauze, mergeți la fereastră, priviți afară și visați cu ochii deschiși. Când vă simtiți la strâmtoare, calmați-vă deliberat cu ajutorul respirației sau vizualizați imagini ce vă inspiră liniște, pentru a vă distanța emoțional de situația care vă stresează.